Caracteristici conditii de mediu – PNDR

Spatiul rural romanesc se caracterizeaza prin resurse naturale aflate intr-o stare de conservare in general buna, printr- un nivel ridicat de biodiversitate, asociat unei diversitati de habitate si ecosisteme, de paduri si de peisaje agricole valoroase dar, in acelas timp, viitorul apropiat aduce provocari serioase: mentinerea acestor valori naturale si lupta impotriva schimbarilor climatice.
Teritoriul Romaniei este alcatuit din trei tipuri de relief, prezente intr-o proportie relativ egala – campie, dealuri si munti, cu un nivel de diversitate pedo-climatica si geografica ridicat. Romania detine un mediu natural in cadrul caruia se integreaza vaste arii rurale care se remarca, in general, printr-o buna stare de conservare a resurselor naturale de sol si apa, prin varietatea peisajelor traditionale si printr-o remarcabila diversitate biologica. De asemenea, Romania are o mostenire naturala unica reprezentata in principal de Muntii Carpati (65% din eco-regiunea Carpati) si de catre una dintre cele mai importante zone umede din Europa, Delta Dunarii (a doua ca marime din Europa). Este estimat ca ecosistemele naturale si semi-naturale reprezinta 47% din teritoriul national si au fost identificate pe teritoriul Romaniei 52 de eco-regiuni. Merita mentionat faptul ca 30% din populatia Europei de carnivore mari si aproximativ 300.000 ha de paduri virgine se afla localizate in Romania. In Muntii Carpati si Delta Dunarii se regasesc o serie de specii endemice, printre care se afla si o serie de specii de interes comunitar. Diversitatea de specii si habitate si varietatea peisajelor rurale traditionale sunt o rezultanta a restructurarii agriculturii (trecerea in ultimii 16 ani de la un numar mic de ferme comerciale mari la milioane de gospodarii familiale de dimensiuni mici), a reintoarcerii la un tip de agricultura traditionala si implicit a aplicarii de practici extensive. Pe de alta parte, desi a existat o tendinta generala de extensivizare si de utilizare redusa a produselor chimice in agricultura, o serie de terenuri agricole au fost afectate de utilizarea incorecta a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor, de irigari, drenaje sau de aplicarea unor lucrari mecanice inadecvate, motiv pentru care componentele de mediu (in special solul si apa), pe suprafete reduse, au fost puternic degradate. De asemenea, abandonul activitatilor agricole si practicile agricole inadecvate aparute ca urmare a lipsei de cunostinte de specialitate ori a resurselor financiare limitate, au influentat in mod negativ biodiversitatea si au determinat aparitia sau accentuarea fenomenului de eroziune a solului. Scaderea septelului a condus la abandonul practicarii pasunatului, motiv pentru care multe pajisti au fost degradate datorita aparitiei succesiunii ecologice, manifestata prin aparitia unor specii invazive. Pe baza unei inventarieri a pajistilor realizata de catre Societatea Regala Olandeza pentru Conservarea Naturii (en: Royal Dutch Society for Nature Conservation) in colaborare cu diverse insitutii nationale, s-a calculat ca din suprafata totala de pajisti permanente circa 15% sufera de abandon al activitatilor agricole. Aceste date sunt insa obtinute prin extrapolare, deoarece aceasta inventariere nu s-a realizat decat in 6 locatii (reprezentative din punct de vedere al biodiversitatii) care acopera doar 15% din totalul suprafetei nationale de pajiste. Fara a dispune de date concrete este greu de estimat proportia de teren agricol abandonat pentru activitati agricole, insa se pot semnala unele zone unde acest fenomen are o intensitate mai mare. Astfel, abandonul afecteaza in Romania in special zonele consacrate pasunatului traditional – in ultimul timp si ca urmare a impunerii bruste de standarde sanitar – veterinare care afecteaza viabilitatea acestor sisteme de pasunat traditional, si arabilul, in special in zonele de campie care duce lipsa de umezeala si unde sistemele de irigatii au fost desfiintate sau sunt nefunctionale, zonele cu nivel ridicat de saracie care se caracterizeaza si printr-o emigratie sporita si zonele limitrofe marilor orase, unde unele terenuri agricole sunt scoase din circuitul agricol de regula pentru a raspunde ulterior unor proiecte de extindere a zonelor rezidentiale sau comerciale. In acelasi timp, cresterea economica sustinuta inregistrata in mod consecutiv in ultimii 7 ani incepe sa ameninte multe specii de plante si animale prin intensivizarea agriculturii si conduce la degradarea resurselor naturale si la modificarea peisajului rural.

Suprafete largi ale Romaniei prezinta limitari naturale ale productivitatii agricole. Acestea sunt legate in special de Muntii Carpati si de Delta Dunarii, dar si de alte zone cu specificitati ale conditiilor de sol sau clima. Aceste zone defavorizate agricol sunt de regula asociate cu un nivel ridicat de biodiversitate.
Romania detine suprafete largi ce pot fi considerate zone defavorizate (ZD) (conform Regulamentului (CE) 1257/1999), datorita caracteristicilor nefavorabile de mediu care limiteaza considerabil conditiile de utilizare a terenurilor agricole si care conduc la productii agricole mai mici. Se remarca in principal Muntii Carpati – acolo unde se intalnesc valori mari de altitudine si panta, si Delta Dunarii – deoarece in acest areal se cumuleaza o serie de factori climatici si edafici care limiteaza puternic activitatea agricola, dar si alte zone mai compacte in partea de sud – est a tarii si mai rasfirate in alte zone precum Podisul Moldovei, Oltenia (zona de campie dar si cea deluroasa), Podisul Transilvaniei – unde caracteristici naturale specifice conduc la scaderea productivitatii naturale. Astfel, o parte importanta a Muntilor Carpati, datorita conditiilor legate de altitudine si panta, intampina obstacole in practicarea agriculturii, obstacole materializate mai ales in scurtarea perioadei de vegetatie si in costuri suplimentare legate de conditiile de panta (detalii – Anexa 4A). In afara de Muntii Carpati exista si alte zone ce sunt caracterizate in principal de o productivitate scazuta datorita actiunii factorilor naturali restrictivi. In acest sens, cu un potential natural agricol semnificativ mai scazut fata de restul tarii se remarca a fi Delta Dunarii, datorita unui complex de factori naturali legati de sol (nisipos si cu procent redus de humus) si de clima (cu precipitatii foarte scazute, in medie de sub 400 mm/an). Acest potential este evidentiat de notele de bonitare de la nivel de comuna/oras, comparativ cu media nationala. Astfel in aceasta zona nota de bonitare a terenurilor agricole este de 16, reprezentand 46% din media ponderata a notelor de bonitare de la nivel national, iar productia medie de porumb (principala cultura a acestei zone) fiind de doar 39% din media nationala. In aceasta zona se remarca si o densitate foarte scazuta a populatiei, fapt ce afecteaza si necesarul de forta de munca aferent mentinerii activitatilor agricole. (detalii – Anexa 4A). De asemenea, exista si numeroase alte zone caracterizate de o serie de particularitati edafice (soluri argiloase sau nisipoase – care conduc fie la stagnarea apei, fie la un drenaj foarte rapid al acesteia), climatice (precipitatii reduse, temperaturi ridicate in timpul verii ce amplifica deficitul de apa), de relief (panta) etc, acestea reflectandu-se in nota de bonitare a terenurilor agricole care are valori de sub 80% din valoarea medie ponderata la nivel national, astfel datorita conditiilor naturale specifice, productivitatea agricola este limitata (productia medie de porumb fiind in medie de circa 60% fata de productia medie nationala) (detalii – Anexa 4A). Deoarece aceste zone cu potential scazut pentru agricultura sunt de regula terenuri agricole ce suporta o agricultura mai putin intensiva si astfel mai bogate in biodiversitate, a fost realizata o analiza acestor zone din care reies – ca si confirmare – suprapuneri importante cu zonele HNV si cu IBA, astfel Carpatii se suprapun in proportie ridicata cu zonele HNV, iar celelate zone afectate de productivitate scazuta datorita factorilor naturali, coincid intr-o pondere ridicata cu IBA