Nivelul non-tehnic – teritorial – PNDR
La nivelul non-tehnic teritorial consultarile au avut ca obiectiv evidentierea nevoilor identificate in mediul rural de catre stakeholderi care ar putea fi acoperite prin PNDR. Astfel, au participat cei mai importanti actori economici, sociali si de mediu din spatiul rural implicati in dezvoltare rurala cu domenii de activitate ce au corespondent in cele 4 axe ale PNDR 2007-2013. Prin consultarea non-tehnica, Autoritatea de Management pentru PNDR a vizat sa imbunatateasca documentul programatic urmarind analiza acestuia si din prisma partenerilor care nu detin cunostinte tehnice de specialitate dar care sunt puternic ancorati in problemele spatiului rural romanesc. Astfel s-a dorit obtinerea unui program de dezvoltare rurala, corect din punct de vedere tehnic, dar mai ales capabil sa raspunda in mod concret nevoilor reale ale mediului rural, nevoi ce au fost identificate cu acuratete prin consultarile non-tehnice.
Obiectul acestora l-a constituit analiza continutului PNDR, cu accent asupra masurilor declarate ca fiind prioritare pentru Romania in perioada imediat urmatoare, respectiv:
- 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole”
- 123 „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”
- 143 „ Furnizarea de servicii de consiliere si consultanta pentru agricultori”
- 211 „Sprijin pentru zona montana defavorizata”
- 214 „Plati de Agro – Mediu”
- 312 „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi”
- 313 „Incurajarea activitatilor turistice”
- 322 „ Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea serviciilor de baza pentru economia si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale”
Atentia sporita acordata acestor masuri isi are justificarea in interesul deosebit al partenerilor consultati pentru cele 8 masuri, interes dovedit prin scrisorile, e-mailurile si solicitarile telefonice primite, si implicit prin dorinta Autoritatii de Management de a pregati lansarea PNDR prin concentrarea actiunilor in jurul subiectelor de interes ale potentialilor beneficiari. In vederea purtarii unor discutii constructive in urma carora sa rezulte solutii viabile pentru problemele identificate, alaturi de partenerii locali consultati, in cadrul sesiunilor consultative teritoriale au fost invitati si reprezentanti ai institutiilor si partenerilor care au participat la sesiunile tehnice. In acest sens, discutiile au avut un caracter echilibrat, problemele pragmatice fiind intampinate de solutii optime fundamentate de cunostintele tehnice ale specialistilor. Institutiile Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 401 publice participante precum si alte autoritati si organizatii de asociere nationala au luat parte la aceste sesiuni intrucat incorporeaza structuri teritoriale si pot reprezenta interesele locale ale membrilor lor. (vezi Anexa 8 B si Tabelul 14.3)
Aceste sesiuni de consultari s-au desfasurat in perioada 11 – 15 iunie 2007, in 5 regiuni ale tarii si au reunit parteneri din toate judetele tarii, vizand elaborarea unui document de calitate, conform cu regulamentele comunitare si care sa raspunda nevoilor de sprijin identificate in mediul rural. In vederea facilitarii accesului stakeholderilor vizati de acest nivel, sesiunile consultative s-au desfasurat la nivel teritorial. Selectarea centrelor de desfasurare ale reuniunilor regionale a avut in vedere pozitionarea lor geografica, astfel incat acestea sa se afle la o distanta confortabila fata de toti partenerii localizati in regiunea determinata.
In toate cele 5 locatii, la nivel regional, au fost invitati reprezentanti din circa 4-6 judete limitrofe, acoperind astfel cele 42 de judete ale Romaniei. Aceste consultari teritoriale au fost organizate foarte aproape de termenul de transmitere a PNDR la Comisia Europeana, tocmai pentru a obtine un feedback real legat de modul de elaborare a PNDR. In cadrul acestor discutii care s-au desfasurat pe parcursul a doua zile, si-au manifestat interesul si au raspuns invitatiei reprezentanti ai structurilor teritoriale ale autoritatilor publice, ai partenerilor economici locali si regionali, ai filialelor si punctelor de lucru ale asociatiilor, patronatelor, fundatiilor si ai ONG-urilor active in domeniu.
In scopul organizarii in mod eficient a consultarilor non-tehnice la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, s-a desfasurat in data de 1 iunie 2007 o sesiune de instruire pentru directorii executivi adjuncti pe dezvoltare rurala, din cadrul DADR, care au asigurat rolul de organizatori si pe cel de lectori in cadrul consultarilor. Acestia au fost instruiti pentru indeplinirea procedurilor specifice acestui tip de activitate, cum ar fi: identificarea partenerilor de consultare stipulati in articolul 6 al Regulamentului (CE) nr.1698/2005, organizarea intalnirilor, transmiterea invitatiilor, asigurarea locatiei si a logisticii necesare, realizarea agendei de lucru si a minutelor.
Tabelul 14.3 detaliaza partenerii consultati la nivel non-tehnic teritorial
Tabelul 14.3
Nivel teritorial
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
Directiile Judetene pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala
Oficiile Judetene de Consultanta Agricola
Agentii de Plati
Centre Locale APIA
Sucursale Judetene APIA
Oficii Judetene de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
Centre Regionale de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
Alte ministere – structuri teritoriale
Ministerul Economiei si Finantelor
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse
Ministerul Culturii si Cultelor
Ministerul Internelor si Reformei Administrative
Asociatii ale fermierilor si procesatorilor – reprezentanti teritoriali
Patronatul Roman al Carnii de Porc
Patronatul National al Viei si Vinului VINROM
Uniuniunea Crescatorilor de Pasari din Romania (UCPR).
Asociatia Generala a Crescatorilor de Taurine din Romania Asociatia Administratorilor de Paduri din Romania
Asociatia pentru Protectia Pasarilor si a Naturii „Grupul Milvus”
Asociatia Proprietarilor de Paduri din Romania
Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 402 Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural
Asociatia Comunelor din Romania
Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurala Durabila
Asociatia Romana pentru Dezvoltarea Comunitatii
Organizatii Non – Guvernamentale – reprezentanti teritoriali
Fundatia de Dezvoltare Rurala – Evaluare Ex – Ante
World Wildlife Fund
Societatea Ornitologica Romana
Fundatia ADEPT
Fundatia Partenerilor pentru Dezvoltare Locala
Fondul Roman pentru Dezvoltare Sociala Fundatia Pact
Centrul de Asistenta Rurala
Fundatia CIVITAS
United National Development Program
Alti parteneri teritoriali
Publici
Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor
Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice
Facultatea de Silvicultura si Exploatari Forestiere
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului
Institutul de Cercetari pentru Pedologie si Agrochimie
Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pajisti Brasov
Centrul Regional al Mediului
Unitatea de Management a Proiectului
Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale
Consiliul European pentru Sate si Orase Mici – ECOVAST
Autoritatea Nationala pentru Turism
Muzeul Satului
Sociali
Grupul Roman pentru Investitii si Consultanta
Potential GAL
Alti parteneri
Publici
Primaria Hereclean Primaria Livezile Primaria Lunca Mures Primaria Causu Mic Primaria Tirlisua Primaria Catina Primaria Jucu Primaria Farcasa Primaria Chiuiesti Primaria Ernei Primaria Crasna Primaria Sangeorz de Mures Primaria Pericei Primaria Poieni Primaria Matei Primaria Parva Primaria Bucium Primaria Teaca Primaria Manastreni Consiliul Local Petresti Institutia Prefecturii Cluj
Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 403
Sociali
Federatia C.O.
Economici
IMM Consulting Cluj Napoca Wieserconsult S.R.L. Cooperativa de Productie Transilvania S.A. Petresti Prescon S.A. S.C. Fanzo Serv S.R.L. Bistrita Nasaud Agrotech S.R.L. Bistrita Nasaud Ferma Mixta PF Hunedoara S.C. Infoeuropa Dorna Lactate Apicultura Fermier Viisoara S.C. Ordga & Baker S.R.L. Grup de producatori ARDAN S.C. Fermalact S.R.L Ziua de Cluj – Ziar Persoana Fizica Autorizata Bordean S.C. Asistenta Cons S.R.L. S.C. Lacto-prod Alba S.C. Comtleblu S.R.L. S.C. Agroserv S.R.L. Societatea Agricola Comodore Microregiunea Eco-Natur S.C. Daiana Max S.R.L. S.C. Prototpra S.R.L. S.C. Flancolden S.R.L. S.C. Culcarn S.R.L. S.C. Agroradis S.R.L. S.C. Zoomad S.R.L. Persoana Fizica Autorizata S.C. Prodfruct S.R.L. S.C. Capaintertrans S.R.L. S.C. Legumicoltorul Danesti S.R.L. S.C. Agrind S.A. Cooperativa Agricola Targu Mures S.C. Riomar S.R.L.

Astazi este Thursday, May 17, 2012

