Resursele umane si formarea profesionala POAT
Numarul total de personal angajat in structurile cu responsabilitati in domeniul managementului instrumentelor structurale ale Uniunii Europene era de aproximativ 1.500 la sfarsitul lunii noiembrie 2006. Acesta reprezinta o crestere mai mare de 100%, comparativ cu decembrie 2005, ceea ce implica existenta unui nivel adecvat al personalului in cadrul institutiilor care gestioneaza instrumentele structurale si, de asemenea, un numar mare de noi angajati care vor trebui indrumati si formati in perioada urmatoare pentru a le permite sa isi indeplineasca cu succes atributiile de serviciu.
In vederea asigurarii stabilitatii personalului si a atractivitatii locurilor de munca, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea 490/2004 care prevede cresterea salariului intre 50 si 100% pentru personalul implicat in gestionarea instrumentelor de pre-aderare si structurale. . In data de 9 martie 2005, Guvernul a aprobat Hotararea cu nr. 170 cu privire la normele metodologice pentru aplicarea Legii 490/2004 care stabileste procentul de crestere a salariilor la 75%. Ministerului Economiei si Finantelor i-a fost atribuita responsabilitatea aprobarii structurilor si personalului din cadrul fiecarei institutii implicate in gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, in conformitate cu Legea 490/2004.MEF a demarat in forta acest proces si, in consecinta, pana la sfarsitul lunii septembrie 2006 intregul sistem necesar pentru gestionarea fondurilor comunitare dupa 1 ianuarie 2007, a fost aprobat iar personalul implicat in aceste activitati beneficiaza de cresterea salariului.
Formare profesionala
Incepand cu anul 2001, DAT a implementat programe de formare profesionala axate in special pe Managementul Ciclului Proiectelor (PCM), precum si pe imbunatatirea abilitatilor personalului din cadrul Unitatilor de Implementare a Proiectelor Phare, in domeniul programarii si monitorizarii. Incepand cu Phare 2002, proiectele de formare profesionala implementate de catre ACIS au inclus, de asemenea, formare la nivel general in vederea gestionarii instrumentelor structurale, pentru personalul Autoritatilor de Management si al Organismelor Intermediare. Proiectele din cadrul Phare 2003 si Phare 2004 asigura formare in domeniul instrumentelor structurale, atat pentru personalul de la nivel central, cat si pentru personalul de la nivel regional si local. De asemenea, in cadrul proiectelor de dezvoltare institutionala, sunt dezvoltate proiecte de formare specifica si activitati de formare pentru celelalte Autoritati de Management si pentru Autoritatea de Certificare si Plata si Autoritatea de Audit, un numar mare de angajati ai acestor institutii beneficiind de instruire in perioada de pre-aderare.
In perioada imediat urmatoare aderarii, se impune necesitatea continuarii formarii, cu accent pe functiile si aspectele specifice legate de gestionarea si implementarea instrumentelor structurale. In 2004 si 2005, proiectele de formare au inclus, pe langa componenta de asigurare a formarii, o componenta legata de elaborarea unui mecanism multianual de coordonare a formarii care va trebui pus in aplicare in perioada urmatoare si care va include si partea de pregatire pentru instrumentele structurale. Una din principalele concluzii ale mecanismului de coordonare a fost aceea ca Unitatea de Dezvoltare si Coordonare a Formarii (UDCF) ar trebui sa fie stabilita in cadrul ACIS. Aceasta ar trebui sa functioneze ca o autoritate individuala responsabila cu coordonarea intregului proces de formare. Unitatea a fost infiintata in anul 2004 si functioneaza in cadrul ACIS – Directia Asistenta Tehnica.
In timp ce UDCF s-a axat in principal pe gestionarea actiunilor de formare orizontala cu implicarea diferitelor institutii, coordonarea programelor de formare derulate de catre ministerele de linie s-a realizat cu unele dificultati. Un grup de lucru pentru coordonarea formarii a fost creat pe baza rezultatelor mecanismului de coordonare a formarii din 2005. Acest grup de lucru are in componenta sa membri permanenti din cadrul personalului UDCF si al unitatilor de formare ale Autoritatilor de Management pentru instrumentele structurale, precum si reprezentanti ai unor institutii specializate: Institutul National de Administratie (INA), Scoala de Finante Publice si Institutul European din Romania.
In ultimul trimestru al anului 2005, UDCF a intreprins, in stransa colaborare cu toate autoritatile implicate, un prim exercitiu complet de identificare a nevoilor de formare la nivelul intregului sistem de structuri implicate in managementul si coordonarea instrumentelor structurale, si drept urmare, un prim plan de formare cuprinzator a fost elaborat la inceputul anului 2006, incluzand formari organizate de UDCF, precum si programe de formare implementate prin intermediul autoritatilor de management/Autoritatii de Certificare si Plata/ Autoritatii de Audit si formare in acest domeniu oferita de terte parti. In iulie 2006, a fost demarat un nou exercitiu pentru stabilirea necesitatilor de formare si pentru conceperea planului de formare pentru anul 2007. Proiectele ambelor documente au fost finalizate pana la sfarsitul anului 2006.
Aceasta abordare va fi mentinuta si in perioada urmatoare, prin elaborarea unor planuri comune anuale si multi-anuale, incluzand programe de formare generala ce vor fi furnizate prin POAT (formare de baza cu privire la principiile instrumentelor structurale, dezvoltarea proiectelor, management si implementare, formare privind functii generale precum managementul financiar si control, audit, programare, etc., precum si formare pentru structurile de coordonare a instrumentelor structurale) si programe de formare specifica pentru fiecare PO ce vor fi furnizate prin programul operational respectiv (formare privind procedurile interne, formare privind gestionarea PO, evaluarea, selectia si contractarea proiectelor, formarea membrilor Comitetului de Monitorizare, formare pentru potentialii beneficiari in domenii legate de dezvoltarea proiectelor pentru respectivul PO si pentru domeniile sale de interventie, precum si formare a beneficiarilor cu privire la procedurile PO).

Astazi este Tuesday, Feb 07, 2012 
