Asistenta sociala – Analiza sectoriala – PO DCA

Situatia existenta
Asistenta sociala reprezinta componenta care nu contribuie la sistemul de securitate sociala, fiind constituita din structuri si procese de preventie, limitare sau indepartare a efectelor temporare sau permanente ale situatiilor care contribuie la excluziunea sociala. În prima perioada a anilor ?90 sistemul de asistenta sociala urmarea asigurarea unei protectii minimale (reteaua de securitate sociala). Legislatia adoptata in aceasta perioada a urmarit dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depasirea perioadei de tranzitie catre o economie de piata. Institutiile de asistenta sociala functionau in subordinea administratiei publice centrale. Acest sistem nu asigura insa o actiune sociala eficienta, bazata pe accesibilitate teritoriala si surse de finantare locale. În perioada 1990-1993, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a initiat primele masuri de descentralizare, ca proces de transfer de responsabilitate administrativa si financiara de la structurile centrale catre cele locale. Începand cu 1997, sistemul de protectie a copilului a fost descentralizat. De asemenea, a existat si o descentralizare a institutiilor si serviciilor pentru persoanele cu handicap, prin stabilirea Autoritatii Nationale pentru Persoane cu Handicap, dupa reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap.
În 2003, s-au initiat cateva actiuni pentru coordonarea sistemului national de asistenta sociala: Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap au fost transferate sub autoritatea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si nu au mai functionat ca autoritati separate sub directa coordonare a Guvernului.

Stadiul reformelor sectoriale Sectorul de securitate sociala este deconcentrat, ceea ce inseamna ca administratia acestuia se bazeaza pe Directiile Generale de Munca, Solidaritate Sociala si Familie, din cele 41 de judete si din Bucuresti. Sectorul de asistenta sociala este descentralizat la nivel judetean. Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului au fost create in baza Legii nr. 272 /2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005), prin fuziunea serviciilor publice de asistenta sociala si a serviciilor publice specializate pentru protectia copilului la nivel judetean si la nivelul sectoarelor din Bucuresti, si prin preluarea atributiilor si functiilor acestor servicii. Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului implementeaza masurile de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, varstnicilor si a persoanelor cu handicap, precum si in domeniul protectiei oamenilor cu o situatie materiala precara, la nivel judetean si la nivelul sectoarelor din Bucuresti. De aceea, activitatea acestor directii este coordonata la nivel central de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, prin Departamentul de Asistenta Sociala si prin cele trei agentii subordonate: Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap si Agentia Nationala pentru Protectia Familiei. Pe langa acestea, asistenta sociala este administrata la nivelul municipiilor si oraselor de catre Serviciile Publice de Asistenta Sociala (vezi anexa 3, Analiza sectoriala). În 2006, noua Lege cadru nr. 47 /2006 pentru sistemul national de asistenta sociala, promoveaza anumite actiuni pentru a intari coeziunea sociala prin promovarea solidaritatii in cadrul comunitatilor fata de cele mai vulnerabile categorii de persoane. Prin aceasta lege, politica sociala este in conformitate cu obiectivele UE si propune un sistem modern, mai aproape de cetateni, atat in ceea ce priveste abordarea institutionala, cat si gestionarea beneficiilor. Legea stipuleaza ca Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (in prezent Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse), autoritatile acestuia si alte institutii subordonate, ar trebui sa elaboreze politicile de gestionare si coordonare a sistemului national de asistenta sociala. De asemenea, aceste institutii promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor in varsta, persoanelor cu handicap si ale altor persoane care au nevoie de ajutor din punct de vedere financiar si tehnic, deoarece programele de asistenta sociala vizeaza aceste categorii de persoane. Legea nr. 47/2006 a reglementat structura institutionala pentru un sistem coerent si coordonat in domeniul asistentei sociale. Prin prevederile acestei legi, in anul 2007 s-a demarat infiintarea catorva noi institutii:

• Inspectia Sociala, avand ca scop controlul implementarii legislatiei in domeniu precum si inspectarea activitatii institutiilor implicate in asistenta sociala;
• Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, institutie subordonata MMFES, pentru asigurarea unui sistem unitar de plata si gestiune a tuturor prestatiilor sociale;
• Observatorul Social cu scopul cresterii capacitatii MMFES de a defini politici sociale adecvate si de a lua decizii care se adreseaza nevoilor familiilor si grupurilor vulnerabile din Romania.

Analiza problemelor sectoriale
Principalele probleme legate de capacitatea administrativa identificate in acest sector sunt urmatoarele:
• rezistenta structurilor administrative in ceea ce priveste descentralizarea la toate nivelurile, inclusiv cel local, motivata de lipsa de experienta in ceea ce priveste managementul si organizarea serviciilor sociale;
• comunicare deficitara intre institutiile responsabile in acest domeniu;
• lipsa sistemelor relevante de monitorizare si evaluare a serviciilor oferite;
• personalul din structurile administratiei publice locale nu este instruit adecvat pentru activitatile din acest domeniu;
• rationalizarea insuficienta a structurilor.
Aceste probleme principale sunt luate in considerare in strategia programului operational si in formularea operatiunilor orientative pentru a interveni in sectoarele prioritare.