Infrastructura regiunii Nord-Vest (POR)
Transport zona Nord-Vest
Pe ansamblul regiunii, infrastructura de transport, mediu si energetica este mai bine dezvoltata comparativ cu alte regiuni, dar lipsa investitiilor timp de decenii a adus diferitele tipuri de infrastructura intr-o situatie precara. Asezata la intersectia axelor de comunicare nord-sud si est-vest, regiunea dispune de o retea de drumuri destul de densa (34,7 km/100 km2). Corelat cu nivelul general de dezvoltare economica, judetele Maramures (25,0 km/100 km2), Bistrita-Nasaud (28,1 km/100 km2), au cele mai reduse retele de drumuri publice prin raportare la suprafata.
Utilitati publice in regiunea Nord-Vest
La nivelul Regiunii Nord-Vest se remarca discrepante intre judete in ceea ce priveste situatia alimentarii cu energie electrica. Mai exista inca sate, catune sau gospodarii izolate neelectrificate, concentrate mai ales in zona Muntilor Apuseni si in zona montana din nord. Grave disfunctionalitati in alimentarea cu energie electrica se inregistreaza in jud. Maramures, atat in mediul rural cat si in mediul urban (Sighetu Marmatiei, Borsa, Seini, Targu Lapus si Viseul de Sus), precum si in jud. Bistrita Nasaud si intr-o anumita masura chiar si in judetele Satu Mare si Cluj (Satu Mare, Negresti-Oas, Tasnad, etc.). Majoritatea judetelor regiunilor se confrunta cu probleme de alimentare cu apa potabila. Reteaua publica de alimentare cu apa potabila este insuficient dezvoltata pentru a corespunde nevoilor populatiei, atat in mediul rural cat si in mediul urban, iar in Maramures poluarea straturilor freatice datorata infiltrarilor de reziduuri nemetalifere, pericliteaza grav sanatatea populatiei, chiar in arealele cu retele conventionale sau unde instalatiile de tratare sunt insuficiente sau vechi. In localitatile rurale din Podisul Transilvaniei resursele de apa sunt reduse si nepotabile din cauza domurilor gazeifere si a zacamintelor saline. Aceste zone necesita lucrari prioritare de alimentare cu apa in sistem centralizat. Calitatea mediului din regiune este afectata de impactul negativ al unor activitati economice. Principalii poluanti sunt: pulberile sedimentabile in judetele Cluj si Salaj; amoniac in judetele Bistrita-Nasaud,
Maramures, Salaj; dioxid de sulf si cadmiu in judetele Cluj si Salaj; fluor si compusi ai acestuia in judetul Satu Mare, pulberi de metale cuprifere si plumb. La sfarsitul anului 2005 numarul localitatilor cu instalatii de alimentare cu apa potabila din regiune a fost de 330, lungimea totala simpla a retelei de distributie a apei fiind de 7.245 km. O problema majora a spatiului rural este lipsa retelei de apa potabila – dintr-un total de 1.802 de localitati, sunt racordate la reteaua de apa potabila doar 40%. Sistemele centralizate de canalizare publica sunt o problema la nivelul intregii regiuni. Numarul localitatilor cu instalatii de canalizare publica era la sfarsitul anului 2005 de 99 (cu 4 mai multe fata de 1995), lungimea totala simpla a retelei de canalizare avea 2571 km (extinsa cu 621 km. fata de 1995). Cele mai multe statii de epurare orasenesti au fost realizate in urma cu peste 25 de ani; ele se afla intr-un avansat grad de uzura fizica si morala, avand totodata capacitatea de epurare insuficienta pentru apa uzata. Reteaua de canalizare existenta in spatiul rural reprezinta 4% din total, un procent care plaseaza regiunea din punct de vedere al calitatii vietii si accesul populatiei la infrastructuri edilitare pe ultimele locuri din tara.
Educatie in zona Nord-Vest
Infrastructura educationala este reprezentata de 819 de scoli, 209 licee si 12 scoli profesionale si de ucenici, caracterizate de necesitatea accentuarii procesului de reconversie si adaptare a acestora la cerintele actuale ale pietei fortei de munca, in conditiile in care existenta unei forte de munca calificate constituie o conditie de baza pentru atragerea investitiilor si in special a celor straine.
Sanatatea in regiunea Nord-Vest
In Regiunea Nord-Vest exista 61 de spitale, iar numarul mediu de consultari medicale pe locuitor era in 2004 de 4,8. Cel mai bine situate sunt judete Cluj, Bihor si Maramures, cu 23, 15 respectiv 9 spitale. Speranta de viata la nastere este de 71 de ani, cea mai frecventa cauza a mortalitatii fiind bolile sistemului circulator – 773,4 decese la 100.000 de locuitori (2004). Pentru ca aceste infrastructuri sa asigure o asistenta medicala performanta este necesara asigurarea acestora cu cadre specializate, dar si intretinerea edilitara si dotarea tehnicoedilitara adecvata a acestora.
Servicii sociale zona Nord-Vest
Trei din cele 6 judete ale regiunii (Bihor, Salaj si Cluj) nu au institutii de ingrijire la domiciliu. Au fost identificate mai multe cladiri care necesita reabilitare si modernizare pentru diferite tipuri de beneficiari. Copii sunt protejati in institutii de tip familial (63,51%) sau rezidential (36,49%). La sfarsitul anului 2004, erau 8.298 de copii cu dizabilitati, dintre care doar 355 beneficiau de servicii de asistenta sociala.

Astazi este Tuesday, Feb 07, 2012 
