Infrastructura pentru servicii de sanatate, sociale si pentru situatii de urgenta

In ultimii 15 ani Romania s-a confruntat cu un proces socio-demografic complex. Scaderea natalitatii, a mortalitatii generale si emigrarea populatiei in varsta de munca au condus atat la imbatranirea populatiei in varsta de munca, cat si la scaderea populatiei totale a tarii cu 1,5 milioane locuitori in ultimii 10 ani, ajungand la 21.623.849 locuitori la 1 iulie 2005. Toate aceste aspecte au condus la reducerea dimensiunii populatiei active (de la 51,5% in 1999 la 45,55% in 2005) si au impus o regandire a sistemului serviciilor de sanatate si de protectie sociala, in vederea prelungirii vietii active a populatiei atat din punct de vedere al calitatii serviciilor oferite cat si al dotarilor infrastructurale.

Astfel, legea pentru reforma in domeniul sanatatii, aprobata prin Legea nr. 95/2006 are ca obiectiv reglementarea serviciilor in domeniul sanatatii publice, urmarind eficientizarea furnizarii acestora. Prin aceasta se promoveaza dezvoltarea unui sistem modern pentru tratament si preventie, accesibil tuturor categoriilor de oameni, precum si a unui sistem eficient pentru situatii de urgenta.

In ceea ce priveste tipurile de unitati sanitare, acestea sunt organizate pe baza mai multor criterii, in functie de nivelul teritorial la care functioneaza si de gradul de specializare. Din punct de vedere teritorial, spitalele pot fi judetene, municipale, orasenesti si mai recent comunale. In functie de specificul patologiei, spitalele se organizeaza si functioneaza ca spitale generale, de urgenta, de specialitate si pentru afectiuni cronice. Din punct de vedere al proprietatii, acestea pot fi spitale publice, private, sau spitale publice in care functioneaza si sectii private.

Prin urmare, la nivel local (comuna, municipiu, oras), functioneaza spitale generale (care au in structura, de regula, doua dintre specialitatile de baza, respectiv medicina interna, pediatrie, obstetrica-ginecologie, chirurgie generala). Gradul de complexitate creste in concordanta cu categoria spitalului (clinic, judetean, de urgenta), acestea furnizand servicii specializate unei arii teritoriale mai largi, urgentelor si cazurilor grave, care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale.

Majoritatea cladirilor care adapostesc aceste unitati sanitare, precum si echipamentele care le deservesc sunt intr-o stare precara, necesitand investitii importante pentru a oferi populatiei servicii la nivelul standardelor in domeniu. Cele mai multe dintre aceste unitati sunt in proprietate de stat. Cladirile sunt in patrimoniul autoritatilor locale (consiliilor locale/judetene), acestea avand obligatia de a le intretine si reabilita, iar coordonarea resurselor materiale si umane se realizeaza la nivelul Ministerului Sanatatii Publice. Echipamentele sunt achizitionate din bugetul de stat, sub coordonarea Ministerului Sanatatii Publice. Spitalele isi pot achizitiona echipamentele de care au nevoie, dar bugetul autoritatilor locale este insuficient, fiind in principal alocat pentru finantarea cheltuielilor de reabilitare si intretinere, care intra in responsabilitatea lor si, prin urmare, achizitionarea de echipamente ramane pe ultimul plan.

In Romania, conform Anuarului Statistic 2005, existau 422 spitale publice, cu 142.377 paturi si 11 spitale private cu 6504 paturi, cu o medie de 6,6 paturi la 1.000 locuitori, depasind astfel media UE, de 6,1 paturi/‰, dar cladirile care le adapostesc necesita reabilitare, iar in ce priveste calitatea serviciilor furnizate, aceasta este sub standardele UE. Pe Regiuni, Bucuresti – Ilfov, cu 10,45 paturi/1000 loc, Vest, Nord -Vest si Centru au o dotare cu paturi de spital supradimensionata (7,4‰, 7,33‰ si 7,21‰).

Privatizarea asistentei medicale primare a condus la scindarea legaturii dintre asistenta medicala primara, secundara si tertiara, ducand la o scadere globala a performantelor sistemului de sanatate. Medicii de familie nu au putere financiara pentru a-si asigura dotarile minime necesare, ceea ce face ca multe cazuri care ar fi putut fi tratate ambulator, sa ajunga in spitale pentru investigatii de rutina. De aceea, atat durata, cat si costurile de spitalizare cresc.

Infrastructura spitaliceasca are o situatie precara, majoritatea spitalelor care necesita reabilitare fiind mai vechi de 50 sau 100 ani. Multe spitale functioneaza in cladiri care nu au autorizatie de functionare (Regiunea Sud Vest – 94%, Regiunea Nord Vest – 86% si Vest – 70%), ceea ce afecteaza calitatea serviciilor oferite si siguranta pacientilor spitalizati. Regiunea Centru are cel mai mare numar de cladiri fara evaluare in caz de cutremur – 70%. De asemenea, in fiecare regiune exista cladiri spitalicesti revendicate, cele mai multe fiind in Regiunea Vest (16%) si cele mai putine in Sud Vest (4%). Serviciile de sanatate se confrunta cu probleme operationale si ca urmare a echipamentelor si utilitatilor depasite tehnic si moral – din camere de boiler, spalatorii, bucatarii, si din alte infrastructuri conexe care asigura functionarea spitalului, acestea fiind mai vechi de 25 ani in majoritatea cazurilor.

Situatia spitalelor pe regiuni de dezvoltare
Regi une
Nr. de cladiri spitalicesti %
spitale >100 ani %
spitale >50 ani %
spitale fara autorizatie de functionare %
spitale fara evaluare in caz de cutremur %
spitale revendicate
Estimare necesar reabilitare (mln. Euro)
NE 136 29% 29% 61% 8 6% 47, 215
SE 71 30% 34% 55% 4 6% 17, 867
S 101 18% 54% 66% 5 5% 25
SV 48 25% 46% 94% 2 4% 16, 330
V 106 17% 43% 70% 17 16% 46, 871
NV 125 19% 54% 86% 17 14% 100
C 221 33% 35% 22% 73% 11% 23,5
Sursa: Ministerul Sanatatii Publice, 2005
In acelasi timp si infrastructura ambulatoriilor, fie de spital, fie de specialitate este deteriorata si nu permite furnizarea unor servicii eficiente si de calitate.
Ambulatorii de spital si de specialitate
Regiune NE SE S SV V NV C BI Total
Ambulatorii de spital 45 41 47 36 21 34 39 33 296
Ambulatorii de specialitate 3 1 15 4 2 4 8 5 42
Sursa: Ministerul Sanatatii Publice, 2005

Echipamentele medicale sunt vechi, cu un ridicat grad de uzura fizica, unele dintre acestea fiind depasite tehnic. Ultimele achizitii sunt din 2000, durata normala de functionare a unui echipament fiind de 8 ani. Spre exemplu, peste 700 de aparate de radiologie fara intensificator de imagine (lant TV) din spitale nu indeplineau normele de radioprotectie a persoanelor, in cazul expunerilor medicale la radiatii ionizante, motiv pentru care au fost scoase din uz la inceputul lui 2006. De asemenea, aparatura compartimentelor de urgenta, anestezie, terapie intensiva, chirurgie si din ambulatorii este deficitara, foarte veche si chiar periculoasa, caz in care defectiunile sunt frecvente, iar posibilitatile de repunere in functiune sunt reduse, din cauza scoaterii din fabricatie de catre firmele producatoare a tipurilor de aparate respective.