Situatia actuala a grupurilor vulnerabile pe piata muncii – POS DRU

Premise generale
Incepand mai ales cu anii ’80, Romania a intrat intrun proces de pauperizare a populatiei, accentuat in perioada de tranzitie de cele doua socuri: 19911993 si 19972000. Evolutiile socioeconomice inregistrate in ultimii ani au condus la un nivel al saraciei de 18,8% in 2004 30 , si la unul al saraciei extreme de 5,9% in 2004. Drastica reducere a numarului locurilor de munca, diminuarea nivelului net al salariilor si nivelul ridicat de impozitare, in special pentru salariile mici au reprezentat o cauza importanta a deprecierii veniturilor. Cresterea costului vietii din perioada 19972000 nu a fost sustinuta de o crestere proportionala a veniturilor, ceea ce a dus implicit la saracie extrema 31 . In 2000, standardul de viata estimat pe baza pragului de saracie a reprezentat 42,2% din salariului mediu net. Prin intermediul tendintei sale ascendente dea lungul urmatorilor ani, pragul de saracie a fost de 36,4% din salariul mediu net din anul 2003. Incepand cu 2001, a inceput un proces de scadere a gradului de saracie a populatiei, dar numai in cursul anilor 20022003 acest proces a produs efecte pozitive asupra categoriilor cu un grad ridicat de vulnerabilitate (a se vedea Diagrama 14, Anexa 1).

Factori care influenteaza riscul de saracie

Pozitia sociala si cariera. Analiza nivelului de saracie pe indivizi releva o reducere a riscului de saracie pentru lucratorii independenti din agricultura, aceasta categorie sociala aflanduse la un nivel critic al saraciei extreme, legat de ponderea populatiei (10,1%). In perioada 19952004, cea mai importanta reducere a riscului saraciei a fost inregistrata in randul angajatorilor si al angajatilor.

Nivelul de educatie. Participarea persoanelor la niveluri superioare de educatie (liceu sau universitate) elimina in mare masura riscul de saracie. Fiecare nivel de educatie suplimentar dobandit reduce in mod semnificativ riscul de saracie.

Pe grupe de varsta, reducerea saraciei in 2004 a avut un impact asupra tuturor grupelor de varsta, mai ales asupra persoanelor in varsta. Daca in 1995 riscul de saracie a fost mai ridicat in randul persoanelor varstnice decat in randul tinerilor si copiilor, cele mai vulnerabile grupuri din ultimii ani sunt tinerii si copiii. Cu toate acestea, ca o consecinta a ponderii importante a persoanelor varstnice in randul populatiei, un numar semnificativ al acestui grup este afectat de saracie. Nivelul de saracie in randul persoanelor in varsta apropiat de cel al persoanelor active din punct de vedere economic (25 – 64 ani) si riscul de saracie ridicat in randul tinerilor arata ca in Romania sa proliferat saracia, avand o stransa legatura cu schimbarile structurale de pe piata muncii (a se vedea Diagrama 15, Anexa 1).

Starea de sanatate precara a populatiei si gradul de imbolnavire au ca rezultat scaderea productivitatii muncii, reducerea timpului de lucru, scaderea veniturilor. Pentru persoanele cu o perioada indelungata de imbolnavire, probabilitatea de a gasi un loc de munca este redusa, iar efectul consta in accelerarea cresterii riscului de saracie.

Distributia saraciei pe zone de resedinta. In 2004, cea mai mare parte a reducerii gradului de saracie sa datorat diminuarii incidentei acestui fenomen in zonele rurale, rata saraciei fiind mai mica cu 10,7 puncte procentuale, sau, comparativ cu anul precedent, o reducere cu 28,1% (a se vedea Diagramele 16 si 17, Anexa 1). Printre motivele acestei scaderi se numara efectele cumulative ale unor masuri implementate in anul 2004, cum ar fi cresterea nivelului pensiilor pentru populatia ocupata in agricultura si a subventiilor agricole convertite in bani lichizi pentru anul precedent. Cu toate acestea, exista inca disparitati intre cele doua medii de rezidenta, mediul rural fiind considerabil afectat de saracie. Cei mai saraci oameni provin din mediul rural (66,7% din totalul persoanelor afectate de saracie), iar riscul de saracie este mult mai ridicat in acest mediu de rezidenta; cu toate acestea, saracia este mai profunda in zonele urbane (deficitul de consum este mai mare). Reducerea tendintei de polarizare dintre zonele rurale si zonele urbane este dovedita si de evolutia ratelor de saracie extrema (a se vedea, de asemenea, Tabelul 29, Anexa 1).

Distributia saraciei pe regiuni. Disparitatile dintre regiuni in functie de nivelul de saracie sau redus considerabil; cea mai vulnerabila regiune, Regiunea NordEst, nu se mai detaseaza de alte regiuni in privinta riscului de saracie, ca in perioada anterioara, datorita faptului ca aceasta regiune a fost cel mai important beneficiar al masurilor de reducere a saraciei in 2003 si printre principalii beneficiari ai reducerii saraciei in 2004 (a se vedea Diagrama 18, Anexa 1). Atenuarea disparitatilor este, de asemenea, considerabila intre grupul celor mai sarace patru regiuni (NordEst, SudEst, Sud si SudVest) si grupul celorlalte regiuni mai putin sarace. Singura regiune care inregistreaza o situatie diferita ramane regiunea Bucuresti, prin riscul extrem de scazut al saraciei (a se vedea Tabelul 30, Anexa 1).

Copiii din institutiile pentru protectia copilului

In practica, rezultatele Strategiei Guvernului in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate, sunt urmatoarele: numarul de copii institutionalizati a scazut de la 57.181 in decembrie 2001 la 27.188 in iunie 2006; numarul de servicii alternative pentru protectia copilului a crescut de la 131 la 589, in perioada 20012004; numarul parintilor adoptivi a crescut de la 30.572 in decembrie 2000 la 49.180 in iunie 2005; numarul de asistenti maternali profesionisti a crescut de la 3.228 in decembrie 2000 la 14.289 in martie 2006; numarul copiilor din familii substitutive (asistenti maternali profesionisti, rude pana la gradul al 4lea) a crescut de la 15.532 in 2000 la 23.847 in decembrie 2006. Mai mult, 330 de case si 403 apartamente au fost puse la dispozitie, astfel incat copiii sa poata beneficia de o forma de protectie de tip familial. Numarul de institutii mari, cu peste 100 copii, a scazut de la 205 la inceputul lui 2001, la 40 la sfarsitul lui martie 2006. In efortul sau de a imbunatati calitatea serviciului public de protectie a copiilor, UE a sprijinit financiar Romania cu aproximativ 160 milioane euro in ultimii 15 ani (intre 1999 si 2003 suma a fost de 59.5 milioane euro). Ca rezultat, majoritatea centrelor rezidentiale mari au fost inchise si inlocuite cu o forme alternative de protectie a copiilor, de la centre rezidentiale de dimensiuni mici la familii substitutive. Incepand cu 2001, a avut loc o ampla campanie publica de constientizare (cu finantare de la UE) cu scopul de a informa populatia, in general, si pe cei care se ocupa de protectia copiilor, in special, privind alternativele de institutionalizare si dreptul copiilor la ocrotire adecvata.

Incluziunea sociala a copiilor strazii

Din datele existente referitoare la copiii strazii, la nivelul ANPDC, in septembrie 2004, sunt disponibile urmatoarele statistici: numarul copiilor care locuiesc pe strada impreuna cu familiile lor: 225; numarul copiilor care locuiesc pe strada fara familiile lor: 606; numarul copiilor care isi petrec timpul pe strada fara a locui pe strada: 1.720; numarul asistentilor sociali de proximitate: 95; numarul serviciilor oferite copiilor strazii: 106.

Familiile cu mai mult de 2 copii si familiile monoparentale

Aceste familii reprezinta o alta categorie de persoane confruntate cu un risc ridicat de saracie. In 2003, nivelul de saracie a inceput sa scada in mod vizibil in randul familiilor cu peste 3 copii (riscul de saracie a scazut cu 6,1 puncte procentuale fata de 2002) (a se vedea Tabelul 31, Anexa 1).

Tinerii peste 18 ani care parasesc Sistemul de Stat pentru Protectia Copilului

La nivel national, integrarea sociala si profesionala a tinerilor care parasesc sistemul de protectie a copilului este un obiectiv important O perioada lunga de timp nu a existat nici o solutie pentru acesti adolescenti, nevoiti sa paraseasca institutiile fara a avea perspectiva unei locuinte, a unui loc de munca si fara a avea aptitudinile adecvate necesare pentru obtinerea lor si pentru a se integra in societate. Din numarul total de 32.456 de copii protejati in cadrul institutiilor de ingrijire publice si private pentru protectia copilului, la sfarsitul lui martie 2005, 12.148 aveau varste cuprinse intre 14 si 17 ani si 6.329 erau peste 18 ani. Pentru pregatirea adolescentilor si a tinerilor pentru viata, au fost dezvoltate servicii 32 specifice in cadrul structurii Directiilor pentru Protectia Copilului. In prezent, la nivel national, exista 50 de servicii specifice si se afla in derulare cateva proiecte de dezvoltare a acestor servicii. Cele 50 servicii mentionate, se adreseaza adolescentilor si tinerilor in evidenta Serviciului de Stat pentru Protectia Copilului si opereaza in 22 de judete. Acestea sunt servicii de consiliere, desemnate special pentru dezvoltarea aptitudinilor de a duce o viata independenta. Specialistii acestor centre coopereaza cu personalul din Centrele de Plasament, monitorizand activitatea din acest punct de vedere. In aprilie 2004, sau stabilit cerintele standard minime obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca Serviciile de Consiliere pentru dezvoltarea aptitudinilor necesare adolescentilor pentru a avea o viata independenta. Pe parcursul anului 2005, sau organizat sesiuni de pregatire profesionala pentru personalul care lucreaza in cadrul acestor servicii.

Populatia de etnie roma

Comunitatea roma reprezinta a doua mare minoritate etnica, dupa populatia de etnie maghiara. Recensamantul din 2002 a inregistrat 535.140 persoane de etnie roma, respectiv cei care siau recunoscut in mod voluntar apartenenta la etnia roma. Datele furnizate tot de Recensamantul din 2002 arata, de asemenea, ca 60,1% dintre acestia traiesc in zonele rurale. Estimari independente realizate de catre sociologi romani si straini, precum si de catre reprezentanti ai etniei rome arata ca exista o populatie de etnie roma de 1 – 2,5 milioane de persoane. Raportul de monitorizare din 2004, prezentat de catre Comisia Europeana, estimeaza ca numarul celor de etnie roma este de 1,8 – 2,5 milioane de persoane. In conformitate cu studiile sociale realizate, populatia de etnie roma are cel mai scazut respect de sine si constientizare, comparativ cu toate celelalte mari minoritati etnice din Romania. In conformitate cu Barometrul Relatiilor Etnice, publicat in 2002, aproximativ 33% din populatia de etnie roma se considera romani, 37% de etnie roma, in timp ce restul populatiei isi asuma identitatea locala/regionala. Decalajul existent intre realitate si statisticile oficiale, sunt explicate prin faptul ca multi romi prefera sa se considere ca fiind romani pentru a beneficia de un statut social mai bun si pentru a se diferentia de populatia roma mai putin educata. Populatia roma traieste in conditii de saracie extrema. Riscul de saracie in cadrul comunitatii roma este de 3 ori mai mare comparativ cu media riscului la nivel national in 2003. Un raport al Bancii Mondiale releva faptul ca in 2000, aproximativ 68,8% din populatia roma traia cu mai putin 4,3 USD pe zi. O parte semnificativa a comunitatilor de romi cumuleaza un spectru larg de dizabilitati sociale: un nivel redus de educatie si calificare sau lipsa educatiei si calificarilor, neparticiparea la educatia formala, numar mare de copii, conditii de viata precare, experienta scazuta pe piata muncii etc. Nivelul de saracie inregistrat pentru populatia roma in 2004 se situeaza in continuare peste nivelul inregistrat in 1995 si la o distanta foarte mare de celelalte categorii etnice, 3 din 4 persoane fiind sarace. In 2004, aproximativ 74,3% din populatia roma se confrunta cu un nivel inalt al riscului saraciei, excluziunii sociale si marginalizarii, ca rezultat al decalajelor cronice de dezvoltare, sustinute de mentinerea unei atitudini discriminatorii. Evolutia ponderii populatiei roma confruntata cu riscul saraciei a inregistrat o tendinta generala descrescatoare in perioada 2001 – 2004 (a se vedea Diagrama 19, Anexa 1).

Ocuparea populatiei rome

Nivelul slab de participare pe piata muncii reprezinta problema principala a populatiei rome. In conformitate cu datele oficiale cuprinse in „Recensamantul populatiei si gospodariilor din anul 2002”, numai 122.573 persoane, reprezentand 22,9% din populatia roma, de 535.140 persoane declarate, erau parte a populatiei active. Dintre acestia, doar 71,5% reprezentau populatia angajata, restul de aproape 28,5% fiind someri, in cautarea unui loc de munca. Aproximativ 41% dintre persoanele ocupate lucreau in agricultura (din care o treime sunt femei) si 31% erau muncitori necalificati. In cadrul populatiei roma, sunt inregistrate deficiente majore in domeniul pregatirii profesionale. Peste 70% din populatia roma nu are nici o calificare sau desfasoara activitati care nu necesita o formare profesionala formala. Ponderea mare a muncitorilor zilieri (41,7%) din totalul populatiei roma indica faptul ca acestia se afla intro situatie dificila in ceea ce priveste ocuparea si implicit, asigurarea venitului minim pentru nevoile lor de baza 33 . Exista multe persoane fara experienta unei activitati economice acceptate legal sau care au avut perioade lungi de somaj (mai mult de 50% din populatia roma au fost someri mai mult de 27 luni 34 ), in timp ce ponderea populatiei angajate este foarte scazuta (numai 13% din venitul mediu al familiilor rome, comparativ cu inceputul perioadei de tranzitie). Sursele principale de venit sunt acelea ocazionale, in mare parte din economia informala, care nu pot sa asigure decat o supravietuire precara: activitati ocazionale, muncitori zilieri etc. O parte importanta din venitul familiilor rome provine din ajutoarele sociale. Potrivit sondajelor recente, rata reala de somaj pentru comunitatea roma este de numai 24%, cea mai mare parte a populatiei roma desfasurand activitati in economia subterana. Potrivit acelorasi sondaje, 16% din populatia roma traieste exclusiv din ajutoarele sociale de stat 35 . In ceea ce priveste ocuparea femeilor de etnie roma, exista unele disparitati comparativ cu situatia barbatilor romi. Astfel, din numarul total al populatiei roma angajate, femeile reprezinta mai putin de o treime 36 . De asemenea, ponderea femeilor casnice este de patru ori mai mare decat media nationala 37 (a se vedea Tabelul 32, Anexa 1).

Educatia copiilor romi

Conditiile precare de trai si veniturile scazute ale populatiei roma au produs efecte in ceea ce priveste participarea la educatie si nivelul de educatie al acestei comunitati. Astfel, abandonul scolar si neparticiparea in educatie sunt mai frecvente in cazul populatiei roma in comparatie cu media nationala. In cazul comunitatii roma, aproximativ 12% dintre copiii din grupa de varsta 716 ani parasesc scoala inainte de a absolvi invatamantul obligatoriu, in timp ce 18% nu sunt inscrisi in nicio forma de invatamant. In ansamblu, aproximativ 80% din copiii care nu sunt inscrisi in nicio forma de invatamant (in cadrul grupei de varsta 716 ani) sunt membri ai comunitatii roma 38 . Din totalul populatiei roma cu varsta cuprinsa intre 7 si 16 ani, 18% nu au fost inscrisi la scoala niciodata si 12% au renuntat la scoala inainte de finalizarea invatamantului obligatoriu. Mai mult de o treime din populatia roma (38,6%) sunt afectati de analfabetism functional 39 . In afara cauzelor materiale (de natura economica sau logistica), nivelul educational al parintilor si al persoanelor roma varstnice influenteaza puternic participarea in educatie a tinerilor romi. De asemenea, neparticiparea in invatamintul prescolar si deficientele de comunicare in limba romana ale multor copii romi, afecteaza performantele in educatie. Unele practici discriminatorii ale cadrelor didactice in relatia cu populatia roma, printre care gruparea romilor in clase separate, produc aceleasi efecte in ceea ce priveste participarea la educatie si integrarea copiilor romi

Pe parcursul anului scolar 20022003, elevii de etnie roma reprezentau 4,23% din totalul elevilor inscrisi in sistemul national de educatie si formare profesionala. Analiza datelor disponibile pe niveluri de educatie indica urmatoarele: o mai mica participare in invatamantul prescolar comparativ cu participarea in invatamantul primar, tendinte de scadere in ceea ce priveste participarea de la invatamantul gimnazial la nivelul secundar superior, nivel la care rata de participare a populatiei rome este de aproximativ 1,04% (rapoarte interne, MEdCT). In 2003/2004, aproximativ 20.528 dintre elevii romi siau exprimat optiunile pentru studierea limbii romani, a literaturii, traditiei, istoriei, ca disciplina suplimentara. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a derulat diverse proiecte cu scopul reducerii abandonului scolar si stimularii participarii scolare in randul populatiei de romi. Predarea limbii romani sa intensificat. Exista estimari care arata ca in anul scolar 2004/2005, aproximativ 18.000 elevi au studiat limba romani, reprezentand aproximativ 10% dintre elevii romi inscrisi la scoala (in conformitate cu datele oficiale). Spre deosebire de minoritatea maghiara, care sia exprimat optiunea de a avea scoli separate pentru membrii sai, comunitatea roma a refuzat aceasta forma de organizare a educatiei. Problema sensibila este aceea ca, in general, populatia roma traieste la periferie, in cartiere rau famate, iar scolile din aceste zone ofera conditii precare de invatare. In aceste scoli, in care majoritatea elevilor sunt de etnie roma, rata repetentiei este de aproximativ 11,3%, peste indicatorul mediu national.

Persoanele cu dizabilitati

Inainte de 1989, abordarea integrata privind persoanele cu dizabilitati era scazuta. Informatiile disponibile erau limitate la recunoasterea existentei acestor persoane, a caror incluziune sociala era foarte dificila, datorita dizabilitatilor fizice, mentale sau asociate. Statul a ales doar sa institutionalizeze persoanele cu dizabilitati in „centre speciale”, fara a se implica sau fara a acorda asistenta familiilor sau comunitatilor confruntate cu aceasta problema. Ponderea persoanelor cu dizabilitati din totalul populatiei sa mentinut la aproximativ la 1,81,9% intre 1999 si 2005 (a se vedea Tabelul 33, Anexa 1). O analiza a datelor pentru perioada 19992005 arata o crestere a numarului persoanelor cu dizabilitati pana la un varf de 23.572 in 2001, comparativ cu anul 2000, urmata de o scadere constanta in perioada 20012003 (a se vedea Tabelul 34, Anexa 1). Ultimii ani ai perioadei de referinta au inregistrat o crestere a numarului persoanelor cu dizabilitati. In anul 2000, tendinta de a aplica intrun sens mai larg definitia dizabilitatii si a gradelor de handicap a condus la situatia in care orice persoana in varsta suferinda de afectiuni specifice varstei, putea fi usor catalogata ca fiind o persoana cu dizabilitati. Ca rezultat, cifrele reprezentand numarul estimativ al persoanelor cu dizabilitati in Romania au inceput sa creasca in mod necontrolat. Acest fapt a necesitat o inasprire a legislatiei in domeniu si o definitie mai precisa a termenului de „dizabilitate”. Au fost adoptate doua acte legislative. Rezultatul a fost ca in 2003, cifrele au coborat la valori mai realiste. Pentru anul 2003 statisticile arata o scadere si pentru anul 2004 se inregistreaza o usoara crestere a numarului persoanelor cu dizabilitati fizice, somatice, auditive si vizuale, facand exceptie numarul persoanelor cu dizabilitati mentale si neurologice, care a crescut constant (Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca pentru anul 2020, psihoza bipolara va deveni a treia cauza a mortalitatii in lume). In 2004, 19.949 de persoane cu dizabilitati erau institutionalizate. Personalul care lucra in aceste institutii era de 13.031 de angajati (fata de 16.071 necesari), ceea ce ilustreaza o lipsa de personal pe beneficiar de 19%. Proportia personalului angajat pe beneficiar (0,65%) nu este suficienta pentru a asigura calitatea serviciilor pentru persoanele cu dizabilitati asistate. Numarul personalului implicat in asistenta persoanelor cu dizabilitati nu este suficient (din cauza lipsei de fonduri), atat in ceea ce sprijinul cat si reabilitarea. Exista o serioasa lipsa de asistenti sociali, psihologi, consilieri, ergoterapeuti, consilieri etc. Personalul medical si administrativ este predominant, ceea ce demonstreaza o mai mare preocupare pentru asistenta medicala a pacientului si o preocupare redusa sau inexistenta pentru incluziunea sociala a acestuia. Lipsa fondurilor este o alta cauza a capacitatii limitate de a pune la dispozitie numarul de personal conform standardelor. Scaderea numarului persoanelor cu dizabilitati institutionalizate si cresterea sprijinului statului acordat familiilor pentru a le incuraja sa pastreze persoanele cu dizabilitati in grija lor este inca limitat de insuficienta dezvoltare a serviciilor comunitare in ceea ce priveste cuprinderea, diversitatea si calitatea. Numarul de centre de zi la nivelul tarii, care ofera servicii terapeutice si programe de incluziune sociala a persoanelor cu handicap, este extrem de mic (4 centre).

Persoanele cu dizabilitati cu asistenti personali

In perspectiva stimularii sprijinului familial acordat persoanelor cu dizabilitati, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 102/1999 prevede posibilitatea angajarii asistentilor personali pentru persoanele cu dizabilitati. O masura importanta in acest domeniu este pregatirea asistentilor personali. Majoritatea acestora sunt membri ai familiilor persoanelor cu dizabilitati, astfel incat sumele acordate de stat reprezinta o forma indirecta de sprijin al familiei. In cazul acesta, avantajul este ca asistentul este disponibil permanent pentru a raspunde nevoilor persoanei asistate. Pe de alta parte insa, asistentii familiali nu au competentele necesare pentru tipul de activitate pe care o desfasoara. Calificarea asistentilor personali a inceput in 2001, dupa adoptarea legislatiei specifice. Datele disponibile, din 2003, arata faptul ca 23% din totalul asistentilor personali au participat la cursuri de formare, dar nu exista informatii despre evaluarile calitatii rezultatelor formarii profesionale.

Ocuparea persoanelor cu dizabilitati

Pana in 2002, rata ocuparii persoanelor cu dizabilitati nu a fost niciodata analizata. Mai mult, ocuparea persoanelor cu dizabilitati nu a facut niciodata obiectul unei politici active si coerente de abordare a nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilitati. De aceea, nu exista date disponibile pentru anii 1999 si 2002, care sa descrie evolutia ratei de ocupare a persoanelor cu dizabilitati. La 31 decembrie 2004, conform statisticilor ANPH, erau angajate 11.872 persoane cu dizabilitati (Diagrama 20, Anexa 1). Inregistrarile se bazeaza pe date furnizate de serviciile publice de asistenta sociala din tara si din Bucuresti si de Asociatia Nevazatorilor din Romania. Pana in 2004, au fost autorizate 40 de unitati de productie protejate in 11 judete inclusiv Bucuresti, care acopereau o sfera larga de activitati, de la confectionarea de perii, cartoane de impachetat, maturi, mobila, proteze modulare, scaune cu rotile, pana la activitati de tiparire, broderii, confectii, croitorie, lacatuserie si reparatii etc. Exista inca 28 de judete in tara fara nici o unitate de productie protejata autorizata; exista, in schimb, un numar mare de ateliere in curs de autorizare pentru angajarea persoanelor cu dizabilitati. Extinderea retelei de unitati de productie protejate ar trebui sa devina o prioritate atat pentru serviciile publice de asistenta sociala, cat si pentru ONGuri. La sfarsitul anului 2004, din totalul de 11.782 persoane cu dizabilitati angajate, 1.152 lucrau in unitati protejate. Bursele locurilor de munca pentru persoanele cu dizabilitati organizate in perioada 20032004 au demonstrat ca, in ciuda unei cresteri de aproximativ 43% a numarului de oferte de locuri de munca, nu sunt diferente semnificative in numarul de persoane cu dizabilitati angajate. Astfel, in timp ce in 2003 au fost 7.461 oferte de locuri de munca, care au avut ca rezultat 284 angajari, in 2004 aceste cifre au fost de 10.696 oferte si respectiv 294 angajari. Sa evidentiat de fiecare data ca oferta de locuri de munca nu a fost adaptata calificarilor si abilitatilor persoanelor cu dizabilitati.