Direct şi la obiect despre accesarea fondurilor europene
August 20th, 2010
Direct şi la obiect despre accesarea fondurilor europene nerambursabile – „Fermier pe ecomunicare”
Primăriile din cinci localităţi din Bucovina, alături de reprezentanţii RECL, au obţinut în cadrul Programului “Conect” finanţarea unui proiect prin care va fi desfăşurată o campanie de informare a fermierilor bucovineni despre toate facilităţile financiare ce le sunt oferite de Uniunea Europeană.
Programul „ Fermier pe ecomunicare” are ca solicitant Primăria comunei Calafindeşti, din judeţul Suceava, şi ca parteneri primăriile comunelor sucevene Bălcăuţi şi Grămeşti şi primăriile comunelor Cândeşti şi Cristineşti, din judeţul Botoşani.
Obiectivul proiectului constă în dezvoltarea, pentru o perioadă de 4 luni, a unui parteneriat între adminstraţiile publice locale din cele cinci localităţi pentru informarea fermierilor despre posibilităţile pe care le au la dispoziţie pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile.
Rolul de aplicant principal i-a revenit comunei Calafindeşti, pentru că în această localitate funcţionează un birou al Camerei de Consultanţă Agricolă Suceava, la care inginerul Vasile Lăzurcă pregăteşte documentaţiile pentru accesarea finanţărilor pe fonduri europene nerambursabile în cadrul Măsurii 1.4.1.
“Din câte am discutat cu cei de la Primăria Calafindeşti, care derulează acest proiect, s-a desprins concluzia că trebuie să abordăm toate problemele legate de fondurile europene accesibile populaţiei, dar să ne axăm mai ales pe Măsura 1.4.1. Apoi, vom clarifica toate problemele care vor fi ridicate de fermieri în cadrul întâlnirilor pe care le vom organiza”, ne-a declarat inginerul Lăzurcă.
Acesta este cunoscut în întreaga zonă, de la Siret la Calafindeşti, pentru că s-a implicat în toate campaniile de susţinere financiară a fermierilor şi a făcut-o direct, ajutând fermierii la întocmirea dosarelor. Acum, el este convins că după dezvoltarea proiectului fermierii vor mult mai interesaţi de accesarea fondurilor europene:
“Mi-a plăcut să mă implic. Ştim foarte bine ce pregătire au, în general, oamenii care deţin şi lucrează suprafeţele de pământ şi de ajutor este mare nevoie, oricând. Nu putem face faţă tuturor solicitărilor pe care le avem din partea oamenilor. Noi suntem, cum spune un coleg al meu, ca o “moaşă comunală”.
De multe ori suntem opriţi pe drum pentru a fi întrebaţi cum se dă un erbicid sau când să înceapă recoltatul”, spune inginerul. (www.ecomunitate.ro)
Articole asemanatoare:
- Accesarea fondurilor europene pentru proiecte pe energie regenerabila
- Accesarea fondurilor europene din Regiunea Centru pentru dezvoltarea turismului
- Garantii guvernamentale pentru accesarea de fonduri europene
- Investigatii jurnalistice pe tema fondurilor europene
- Ce scrie presa despre fondurile europene?

Astazi este Wednesday, Feb 08, 2012 
