Utilizarea energiilor regenerabile in Regiunea Centru

March 8th, 2010  

Utilizarea energiilor regenerabile in Regiunea Centru

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru a organizat vineri, 5 martie 2010, la Hotel Parc din Alba Iulia, o intalnire de lucru pe tema resurselor regenerabile de energie. Manifestarea a facut parte din seria de activitati interactive prevazute in cadrul proiectului RenERg EuReg, proiect demarat de catre ADR Centru in anul 2008. Discutiile au vizat realizarea strategiei regionale privind utilizarea surselor regenerabile de energie si identificarea surselor de energie alternativa cu potential maxim.

La intalnirea de lucru, organizata si mediata de catre reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, au participat partenerii romani ai proiectului, factorii de decizie din Regiunea Centru, dar si actori regionali cu activitate relevanta in domeniul surselor regenerabile de energie. Pentru a fi atins un nivel de profesionalism in domeniul aplicabil al tehnologiei energiilor regenerabile au fost invitati sa participe la intalnire si reprezentantii firmei Wequa din Germania, firma specializata in formarea de specialisti pentru sisteme eoliene.

Celor peste 30 de participanti la eveniment le-a fost expusa “Strategia Regiunii Centru pentru utilizarea Re-surselor Regenerabile de Energie”, document bazat pe patru analize sectoriale elaborate in cadrul proiectului RenERg EuReg. Conform acestei strategii au fost identificate sapte axe prioritare de actiune, dintre care sursele de energie alternativa cu cel mai mare potential, din Regiunea Centru, sunt biomasa, hidroenergia, energia solara si energia eoliana.

In cadrul dezbaterilor, care au durat peste 3 ore, s-a specificat faptul ca mai multe proiecte similare, initiate la nivel local, in judete ca Alba, Brasov, Mures, dar si in alte zone, trebuie sa se sprijine reciproc, pe baza unui masterplan energetic de nivel local sau regional. Specialistii prezenti au aratat ca in Romania se pregateste planul de actiune pe termen lung pentru valorificarea energiilor regenerabile, care va trebui corelat cu rezulta-tele déjà existente la nivel teritorial. Delegatia germana condusa de doamna Serana Junker, reprezentand firma Wequa din Landul Brandenburg, a fost foarte interesata de modalitatea de prioritizare a surselor de energie regenerabila si a prezentat participantilor la seminar tehnologiile si cursurile de formare necesare pentru derularea eficienta a unor proiecte de energie regenerabila, in domeniul eolian. (sursa:www.adrcentru.ro)

Articole asemanatoare:

  1. Delegatie din Regiunea Centru in vizita in Landul Brandenburg
  2. Fonduri investite in infrastructura pt. dezvoltarea turismului din Regiunea Centru
  3. In Regiunea Centru s-au depasit fondurile nerambursabile alocate dezvoltarii turismului
  4. Accesarea fondurilor europene din Regiunea Centru pentru dezvoltarea turismului
  5. Intalnire de lucru pentru implementarea REGIO in Regiunea Centru

Tags: