Proceduri pe care Beneficiarul proiectului trebuie sa le aplice

October 9th, 2009  

Care sunt procedurile pe care Beneficiarul proiectului sau partenerul acestuia trebuie să le aplice atunci când atribuie contractul de achiziţie publică şi care sunt documentele care trebuie întocmite?

Bugetul proiectelor finanţate de FSE prin POS DRU include costuri care intră în sfera de aplicabilitate a prevederilor legale privind achiziţiile publice (costuri cu materialele consumabile, costuri cu bunuri şi echipamente, costuri cu publicitatea proiectelor etc.).

În situaţiile în care implementarea proiectelor finanţate în cadrul POS DRU din FSE necesită încheierea unor contracte de achiziţii, în calitate de beneficiar/partener, autoritate contractantă în conformitate cu prevederile art.8 din O.U.G. nr.34/2006, sau operator economic care îndeplinește cumulativ condiţiile art.9 lit.c şi lit.c1 din O.U.G. nr.34/2006, aveţi obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice şi să acordaţi contractul ofertantului care asigură cea mai bună valoare pentru suma alocată, cu alte cuvinte, cel mai bun raport preţ-calitate cu respectarea principiilor tratamentului egal, recunoaşterii reciproce, transparenţei, proporţionalităţii, eficienţei utilizării fondurilor publice şi asumării răspunderii.

În conformitate cu principiul asumării răspunderii prevăzut la art.2 alin.(2) din O.U.G. nr.34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea circumstanţelor de încadrare şi aplicarea procedurilor de achiziţie publică, inclusiv cumpărarea directă, prevăzute în legislaţia naţională şi comunitară privind achiziţiile publice, intră în responsabilitatea exclusivă a Beneficiarului şi/sau a Partenerului acestuia.

În aplicarea prevederilor contractului de finanţare şi ale art.2(2) din H.G. nr.925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006, pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică care nu intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006, beneficiarul sau partenerul acestuia, responsabil pentru realizarea achiziţiei, are obligaţia de a asigura o utilizare eficientă a fondurilor în procesul de atribuire, de a promova concurenţa dintre operatorii economici, precum şi de a garanta nediscriminarea, recunoaşterea reciprocă şi tratamentul egal al operatorilor economici care participă la atribuirea contractului.

În cazul în care atât Beneficiarul cât şi Partenerul acestuia nu sunt autorităţi contractante în sensul prevederilor art.8 şi nu îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art.9 lit.c) sau c1) din Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006, aceştia au dreptul să opteze între respectarea prevederilor legislaţiei naţionale privind achiziţiile publice sau a prevederilor instrucţiunilor AMPOSDRU.

În aplicarea prevederilor art. 56(4) din Regulamentul CE nr.1083 al Consiliului, în cazul partenerului transnaţional, acesta va urmări ca, pe întreaga durată a procesului de achiziţie, să se asigure respectarea reglementărilor comunitare şi naţionale cu privire la achiziţiile publice, precum şi a principiilor egalităţii de tratament, nediscriminării, transparenţei, liberei circulaţii şi concurenţei.

În cazul achiziţiilor efectuate de către partenerul transnational, principiile ce guvernează regulile privind achizitiile publice sunt cele legate de locul de implementare a acţiunii şi nu de ţara de origine partenerului.

Astfel pot fi identificate două situaţii:

a) Activităţile proiectului sunt implementate de partenerul transnaţional în ţara sa de origine. În această situaţie, partenerul trasnaţional are obligaţia să aplice legislaţia privind achiziţiile publice din ţara sa de origine.

b) Activităţile proiectului sunt implementate de partenerul transnaţional în România. În această situaţie, acesta are obligaţia să respecte prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare privind achiziţiile publice în România, sau, dacă este cazul, să aplice prevederile instrucţiunilor AMPOSDRU.

Implicarea consilierului juridic, membru al echipei de management a proiectului, cu cunostinţe temeinice în domeniul achiziţiilor publice, este esenţială în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică desfăşurate de Beneficiar.

Mai multe detalii privind reglementarea achiziţiilor efectuate de către Beneficiar/Partener sunt prezentateîn urmatoarele documente postate pe site-ul AMPOSDRU (http://www.fseromania.ro/index.php) secţiunea Implementare proiecte:
- Ghid pentru efectuarea achiziţiilor publice în vederea atribuirii contractelor de furnizare de produse, de servicii sau de lucrări de către beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare privind achiziţiile publice;
- Comunicarea Comisiei 2006/C 179/02 privind interpretarea reglementărilor comunitare în cazul contractelor care nu intra sub incidenţa, totală sau parţială, a Directivelor privind achiziţiile publice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C179/2 din 1.08.2006;
- Procedura pentru atribuirea contractelor de achiziţii de produse, servicii sau lucrări finanţate din FSE prin POSDRU 2007-2013, efectuate de către beneficiari sau partenerii acestuia, care nu sunt autorităţi contractante în conformitate cu art.8 din Ordonanţei de urgentă nr.34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sau nu îndeplinesc cumulativ condiţiile prevazute la art.9 lit.c1 din aceeaşi ordonanţă;
- Ghid pentru determinarea corecţiilor financiare care trebuie făcute asupra cheltuielii cofinanţate din fondurile structurale sau din fondul de coeziune pentru neconformarea cu regulile achiziţiei publice.

Articole asemanatoare:

  1. Implementarea fondurilor trebuie sa fie mai rapida si mai eficienta
  2. Roluri si responsabilitati in Manualul Beneficiarului POSDRU
  3. Respectarea regulilor privind achizitiile publice
  4. Finantarea proiectului de reconstructie a drumurilor afectate de inundaţii
  5. Managementul financiar al fondurilor externe nerambursabile acordate prin Mecanismul Financiar SEE