Proiect de 142 de milioane de euro pentru investitii in domeniul apei

August 8th, 2010  

Proiect de 142 de milioane de euro pentru investitii in domeniul apei, semnat la Iasi/ Absorbtia fondurilor UE pentru Mediu – 10,57% la 31 iulie

Un contract de 142 milioane de euro pentru “investitii in surse de apa, statii de tratare a apei, retele de apa si sisteme de colectare si epurare a apei uzate” a fost semnat sambata, 7 august la Iasi. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, 814.000 locuitori din judet vor beneficia de aceste investitii.

Potrivit Ministerului Finantelor Publice, 110 proiecte au fost contractate pana la data de 31 iulie 2010 prin Programul Operational Sectorial Mediu, iar platile pe aceste proiecte, raportat la alocarea financiara a UE 2007-2010 sunt in procent de 10,57%.

Protocolul privind “Extinderea si reabilitarea sistemelor de apa si apa uzata in judetul Iasi” in valoare de 142 de milioane de euro reprezinta unul dintre cele mai mari proiecte pe mediu din tara a declarat ministrul László Borbély dupa semnarea documentelor, subliniind ca este al optulea contract major semnat in cadrul ministerului – potrivit unui comunicat al institutiei. (www.euractiv.ro)

Articole asemanatoare:

  1. 11,5 milioane euro din Fondul de Solidaritate UE pentru inlaturarea efectelor inundatiilor din 2008
  2. Contracte de finantare de 21 milioane de euro, semnate la Slatina
  3. Fonduri de 46 de milioane de euro pentru Giurgiu
  4. Finantare UE de 5 milioane de euro pentru industria cinematografica
  5. Finantare europeana de 2 milioane euro pentru Primaria Bistrita